Blogurile de dezvoltare personală pot fi stupide
Se scriu astfel de bloguri în limba engleză în special, iar în limba română au început cîțiva. În România e subțire nișa, ca restul nișelor de altfel.
De ce spun că blogurile de dezvoltare personală pot fi stupide? Pentru că așa este.
Am găsit titluri de genul „The ultimate guide to... happiness, success etc.”
Aia e prostie. Nu există așa ceva. Nu există succes absolut, nu există fericire decît de moment, care de fapt se conjugă la timpul aorist, acuma e, acum nu e. Nu există ghiduri perfecte și nu există rețete ideale. Nu există perfecțiune pe acest pămînt care moare în fiecare zi.
Nu zic că nu sunt bune astfel de bloguri. Ba da! Pe multe dintre ele am găsit material de calitate și sfaturi excelente, doar că ce nu-mi place este că totul este la pus superlativ. Oamenii tînjesc după perfecțiune și după fericirea ideală, însă n-o s-o atingă niciodată, decît după ce vor intra în veșnicie cu Dumnezeu. Doar viața trăită cu Dumnezeu poate aduce aceste superlative. Orice altceva seamănă cu ceva care acum este, și tot acum a și plecat. Nimic nu e de durată. Totul e perisabil. În fiecare dimineață ne uităm în oglindă și ne vedem cum am mai îmbătrînit o zi, în fiecare zi mai bifăm o zi trecută în calendar. Pe măsură ce viața ni se lungește, ni se și scurtează în același timp. Nu suntem infiniți pe pămînt. Nu sunt nici excelenți, nici perfecți, nici geniali.
Aceasta e stupiditatea blogurile de „personal development”. Promit marea cu sarea. Am citit multe la viața mea scurtă, și cel puțin de cîteva ori aceste lucruri ne sunt promise. În spatele acestor titluri somptuase se ascund de fapt alte interese. Nu știu care blogger se gîndește cu adevărat la binele tău personal. El scrie conținut bun ca să primească încredere, să primească apreciere și... trafic. Pentru că traficul înseamnă bani. Dacă e să ne uităm după linia care se trage în josul foii, la TOTAL, cele mai multe se reduc la bani și eventual, popilaritate, care face bine la ego.
Să privim dincolo de frumusețea design-ului blogului, dincolo de titlurile atrăgătoare și zemoase care promit luna de pe cer și dincolo de super-amabilitatea bloggerilor.
Scria un mucos de 14 ani un astfel de blog. Scria cam așa: „I am here to help YOU! I am here at your disposal”. Get outta here! De ce ai vrea tu să mă ajuți pe mine? Pentru că eu dau click pe bannere, eu îți fac trafic, cumpăr produse și te bag în seamă, eventual te laud puțin în comentarii.
Nu aș vrea deloc ca acest blog să semene cu un blog de genul celor precizate de mai sus. Îl vreau deosebit.
Aș dori să precizez din nou și neapărat faptul că există lucruri cu adevărat bune pe aceste bloguri, care ajută și te stimulează, se dau sfaturi excelente, dar cele mai multe sunt non-sens, dacă stai și le analizezi în profunzime. Vorbesc pentru cunoscătorii care citesc astfel de bloguri. Nu vreau să dai nici un exemplu ca să nu jignesc pe nimeni. Căutați pe Google. E plin Internetul de oameni care vor să te ajute... cu sinceritate.
Da, gata cu exteriorizarea... să revenim
Acest blog există ca să fie scris. Urmăresc să mă organizez pe mine, personal, și dacă pot ajuta și pe alții prin asta, foarte bine. Unele lucruri pot fi făcute mai bune și mai frumose în viața noastră, dar niciodată nu vom ajunge la „the ultimate”, la perfecțiune. Am de dat cîteva kilograme jos, am de învățat cum să-mi organizez mai bine timpul, am de învățat să administrez inteligent Internetul și timpul petrecut pe el, am nevoie să îmi păstreze o minte ageră și ochi sănătoși, inimă care încă să pompeze după zeci de ani, cu alte cuvinte, un trup sănătos și un stil de trai frumos.
Acest blog a fost deschis ca o provocare personală: vreau să dau cîteva kilograme jos! Acu' aproape un an, prin Iulie 2009 a trebuie să iau niște stimulenți pentru retină, niște chestii concentrate pentru ochii mei slăbiți. Partea proastă a fost că medicul a greșit dozajul iau am luat în greutate cam 10 kg în cam o lună. Și acum am pielea trasă, întinsă forțat pe picioare și spate. Acum am 95 kg, la 177cm. E cam mult, și vreau să dau jos, neapărat. Dacă înainte făceam Dorohoi-Botoșani și înapoi, în jumătate de zi (aproximativ 85 km, cu tot cu plimbările prin oraș) pe bicicletă, acuma nu știu dacă mai pot urca un deal cu o pantă de 8%.
Provocarea personală: să scap de kilogramele în plus, să revin cel puțin sub 86 kg (pentru că sunt un om care are masă musculară și oase groase, grele, prin urmare nu toate kilogramele în plus vin din grăsimea în surplus). Da, de aceea am blogul acesta.
Dar pe lîngă cele descrise în ultimele două alineate, voi scrie și alte lucruri utile și bune pentru sănătate cu scopul de a-mi forma obiceiuri bune și sănătoase de viață.
electronically yours,
Andrei Jităreanu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu